Aveam de gand sa nu mai scriu nimic, deoarece consider ca e pierdere de vreme si nici nu cred ca merita sa faci altora cunoscut ceea ce simti, faci si gandesti tu, de vreme ce nu le pasa, cel mult citesc din curiozitate, ca mai apoi sa te mai si judece...
As vrea sa citeasca cineva postarea aceasta, si ca sa fiu directa domnisoara Raluca Irimie. De ce? tocmai pentru ca urmarind postarile ei m-a derminat sa mai scriu macar o data, desi nu se stie niciodata.
Intentionez sa-i spun Ralucai ca pe de o parte are dreptate in privinta baietilor din Ardeal, dar pe de alta, cred ca ar trebui sa-i inteleaga ca e doar ardeleanca si mai mult decat atat, are si un frate, care pe drept cuvant nu isi iese din firea de ardelean. Mentionez ca nu am spus acestea din dorinta de a jigni sau "intepa", caci pentru aceasta familie am tot respectul!
Ceea ce mai doream sa spun e ca pana acum cateva saptamani credeam ca anumiti oameni sunt unici si daca ii piezi nu mai gasesti altii. Dar am avut sansa sa descopar ca nu e asa si ma bucur ca am descoperit acest lucru inainte de a fi prea tarziu!
Recunsc ca iubirea are rolul ei, anii ei, e un lucru minunat sa iubesti, si cred ca si mai minunat e ca acest sentiment sa aiba reprocitate. dar acum cred ca nu are rost sa suferi si sa mai crezi ca daca cineva nu te poate iubi nu va mai exista o persoana pe care o poti iubi si care sa te iubeasca!
E drept ca investitiile anterioare lasa in urma dureri. rani siiii chiar mici "cioburi", dupa cum spunea cineva. mai lasa si tendite de comparare, care pot fi in avantajul celui care va incerca sa se apropie de inima-ti deja ranita sau pot fi in dezavantajul acestuia.
Cu fiecare astfel de experienta omul devine mai pretentios, aspirand la ceva din ce in ce mai bun...., speranta e chiar sa mai poata spera!!! iar daca reuseste acest lucru va reusi si sa-si descopere jumatatea si sa adune cioburile de care vorbeam mai inainte si sa lase in urma ganduri bune si acelora care au avut un rol anume in viata lor....

imi doresc ca cei ce s-au ostenit sa citeasca pana la final sa fi inteles ceea ce am dorit sa impartasesc si sa nu imi ia in nume de rau nicio idee, caci nu am astfel de intentii.

mulltumesc de intelegere si O ZI BUNA!

ma intreb: ce se intampla cand dorul devine din ce in ce mai mare?

imi doresc o lume a mea, o lume in care totul sa fie perfect sau macar sa tinda spre perfectiune. nu suport sa mai vad oameni carora sa le placa "statul in mocirla"! nu mai pot rabda lipsa de bun simt, de cuviinta si ce sa mai spun despre lipsa de respect ...!!!
ma tot intreb de ce structura feminina e atat de lipsita de putere, atat de sensibila? de ce nu poate trai singura, de ce are nevoia de a simti afectiune, protectie, de ce? de ce? de ce?
vreau si eu un om, un singur om, care sa ma inteleaga....! de ce nu exista? oare nu imi e de folos? oare trebuie sa-i simt lipsa, ca atuni cand apare sa-l pretuiesc mai mult?!?!?
iarasi si iarasi de ce, de ce?
oare chiar o sa fiu fericita cand scap de acest chinuitor "de ce?" ?

de ce nu se gasesc locuri de munca pentru studenti?
de ce toata lumea incearca sa profite, fara a da o mana de ajutor?
oare chiar nu mai sunt oameni?
oare sunt eu atat de ciudata, incat nu ma pot integra in lumea aceasta???

zilele trecute am avut o experinta de viata in urma careia am constatat ca in lumea aceasta fiecare isi urmareste propriile interese, fara a mai tine cont si de cei din jur. Dintr-un colectiv de aproximativ 15-20 de oameni, doar doi-trei aveau inima in sens figurat, ceilalti erau parca de piatra... n-as fi crezut ca este chiar asa!
abia in astfel de situatii inveti sa te bucuri de o vorba buna sau ce sa mai zic de bucuria de a face o plimbare seara pe strada..., si inca de mai cate te poti bucura!...
daca cititi aceste randuri, va rog, sa nu fiti fara inima si sa-i ajutati si pe ceilalti, ca orice faci in viata nu poti inainta de unul singur, traim unii pentru altii si unii prin altii...!